Vis

si ii adoarme in brate...
viseaza cum orasul e plin de lumina...
tramvaiul are mereu destinatia fericire,
cladirile privesc spre cer zambind,
soselele se transforma in cai spre iubire,
in parc copacii danseaza iar florile zboara cu fluturii...
pietele sunt locuri in care se vand zambete,
la teatru actorii impart sperante...
circul indeplineste dorinte prin magie
trotuarele conduc spre dorinte implinite,
semafoarele dirijeaza vise urate spre iesire...
stalpii prind stele si incanta copiii,
leduri colorate strivesc noaptea,
macarale aduc un soare zambitor in zori,
iar dimineata asterne roua de cristale,
dar cand clopotul anunta lin o noua zi...
se trezeste singura.

sa iti amintesti ca atunci cand ai plecat, orele nu au mai avut acelasi sens...acele ceasului s-au hotarat sa se roteasca in sens opus...
noptile pareau a nu mai trece, plapuma ma sufoca, cearsaful era mototolit, perna era pe jos...nu-mi mai pasa...
imi era frica sa adorm...vise frumoase sau cosmaruri...ma inspaimantau oricum...
insa dimineata...n-ai vrut sa prindem rasaritul soarelui...ti-a fost teama...
acum...vara pleaca...
iar din mine...putin cate putin...se stinge tot...
si imi pare rau...

nici un cuvant ramas...
si in liniste...ganduri ce doar se macina ...

Avem timp - Octavian Paler

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

sentimente amestecate

amestec ciudat de liniste si un suflet care urla,
amintiri si regrete...
sperante si o durere stranie in piept
sentimentul ca ceva frumos se apropie si teama...
iubire amestecata cu esec,
vise frumoase transformate in cosmaruri
iluzii reprimate...
zambet confuz...
privirea din ochi stearsa...
amorteala ce iti da energie,
oglinzi ce reflecta umbre...
intuneric ce te duce spre lumina,
maini invizibile intinse spre tine
pasi inainte ce duc inapoi...
secunde ca si cum ar fi ore,
si vii de parca pleci
te uiti in gol...nu te poti bucura
ai forta, nu te poti ridica
te uiti la tine, nu te poti vedea
te-ntrebi...
sunt eu sau e altcineva?

cuvinte aiurite

acolo departe...sunt vise spulberate
aici...sunt dorinte si sperante
a fost...prea putin si totusi mult
era...unde nu va mai fi vreodata
a crezut...in nimicuri desenate
a pierdut...nimic din ceea ce-a avut
s-a ales...cu mai mult decat ar fi crezut
a mers...acolo unde si-a dorit
s-a oprit...iar vantul a dus-o mai departe
a scris...ganduri greu de ascuns
a construit...liniste din bucati
a maturat...ceea ce era greu de uitat
a vandut...caramizi daramate
a cerut...cuvinte inapoiate
a lasat...linistea sa taca

azi atat...

as vrea sa....

asa vrea sa vina mai repede toamna...vara ma sufoca...
as vrea sa nu-mi mai pese...
as vrea chef de viata...
as vrea sa-mi zambeasca si ochii...
as vrea sa cred...
as vrea o mana intinsa...
as vrea sa fiu undeva departe...
as vrea sa stiu ca tristetea nu e normala...
as vrea sa-mi ia cineva piatra din piept...
as vrea sa nu mai visez...
as vrea sa dorm mereu...
as vrea sa uit...
as vrea sa ma pot bucura de ceea ce am...

-Deseneaza-i zambetul!
-Care zambet? Nu vezi? Ochii ii sunt tristi...

-Atunci sculpteaz-o!
-Ce sa sculptez? E deja impietrita.

-Transform-o intr-o melodie!
-Ar fi prea trista...

-Scrie o carte pentru ea!
-Sfarsitul ar ramane suspendat undeva in aer...

-Adu-o la viata!
-Traieste!

Nu stiu...

nu stiu cand intelegi mai bine ce ti se intampla...atunci cand te sufoci de atata plans, sau atunci cand incerci sa-ti retii lacrimile din furie...
nu stiu cand te loveste mai tare disperarea...cand realizezi ca ai ramas singura sau cand simti cum neputinta te cuprinde...
nu stiu ce iti provoaca cei mai mari fiori...faptul ca ti-a dat drumul la mana sau ca nu stii cum sa te strecori printre oameni de una singura...
nu stiu ce te inspaimanta mai tare...imposibilitatea de a adormi sau trezirea brusca din cosmaruri ingrozitoare...
nu stiu cum se strecoara durerea, dar iti doresti cel mai puternic analgezic pentru a nu o mai simti...sau o foarfeca bine ascutita sa tai o bucata din viata ta...
nu stiu cat de mult te ajuta o schimbare de look, faptul ca arati mai bine ca niciodata, cand ceea ce vezi in oglinda nu se leaga cu ceea ce simti tu...
nu stiu cat de mult te ajuta timpul...cand dupa luni senzatia ramane aceeasi...
nu stiu cand se declanseaza punctul culminant...iar starea de sevraj e cea mai puternica...si totusi drogul nu iti este la indemana...
nu stiu de ce mintea inchide ochii si lasa sufletul sa-si faca de cap cum are el chef...
viata devine o comedie ieftina...si ramai suspendat undeva in aer..s-a stricat butonul care te aduce inapoi pe pamant...si nimeni nu vine sa te intrebe daca vrei sa cobori...nu stiu de ce se intampla asa...
nu stiu cand te trezesti intr-o prapastie adanca in care gandurile explodeaza fara vreo ratiune...
nu stiu ce doare mai tare...faptul ca ti s-a inchis o usa, ca el nu va mai intra niciodata sau ca e posibil sa nu o mai deschizi niciodata...
nu stiu cat timp toate lucrurile astea dor...dar ai impresia ca nu o sa se termine niciodata agonia...
nu stiu cat te ajuta prietenii, plimbatul, cititul, floricelele sau lacrimile consumate in fata televizorului...nimic nu iti poate lua greutatea de pe suflet...
haosul din jur e prea mare...oscilezi intre manie, tristete, neacceptare, intoarcere in trecut, melancolie...
nu stiu cand e momentul cand scapi de acel "nu pot"...si iti dai seama ca "trebuie"...
nu stiu cat de mult trebuie sa te lupti cu ceea ce simti...dar TREBUIE...

plec...pe Marte

groaznic...vreau pe marte, pe luna, pe o insula pustie...dar nu aici!!!
unii dintre oameni au uitat sa fie OAMENI...oare de ce o fi mai interesanta "capra vecinuiui"?
mda...uneori e mai usor sa vezi defectele altora, decat pe cele ale tale, dar oare e ok asa?...in psihologie chestia asta se numeste proiectie...unul dintre mecanismele de protejare a personalitatii paranoide, in care individul criticand pe altcineva se critica pe el insusi, neavand curajul sa-si recunoasca asemenea trasaturi.
si nu vorbesc la general acum, dar sunt multe persoane care practica "sportul" asta, care doar vazand o persoana pe strada sau intr-un loc anume o catalogheaza imediat, in general la modul negativ...mi se intampla des si mie sa fiu victima acestora, si daca pana acum nu bagam in seama, incepe sa ma deranjeze si asta pentru ca mai intai de toate trebuie sa ai grija de persoana ta, sa te cunosti pe tine si daca vrei sa critici...fa-o la modul pozitiv, cred ca multi au uitat sa vada si partile frumoase ale celor din jur...pacat, nu?

...

am realizat ca mi se opreste viata in loc uneori...si asta pentru ca refuz sa-i dau drumul...mare prostie...ma impiedic de lucruri care au importanta doar pentru mine si raman acolo...de ce?...nu stiu...desi sunt constienta...imi fac rau
uneori prefer durerea decat senzatia de nimic...dar STOP
cred ca uneori ajungem sa ne concentram prea mult asupra faptului ca ne doare ceva...simtim ca suntem raniti si atat...dar cauza?...nu incercam sa o eliminam...din contra o bandajam in speranta ca o sa mai treaca, dar cum ea e puternica rupe tot si iese din nou la suprafata...
atunci cand ne doare un dinte, nu dam vina pe durere ci o anumita problema a sanatatii dintelui, si nu trece doar cu un algocalmin, cautam repede un dentist pentru a elimina cauza...asa se intampla si atunci cand ne doare sufletul, problema e de fapt in mintea noastra, ceva nu e in regula cu o parte din ea...
suferinta vine dinauntru nostru...o producem noi si nu ceilalti, cred ca o data inteles lucrul asta...e primul pas spre vindecare
e important sa invatam din propriile greseli, din propriile suferinte, dar nu e necesar sa ne poticnim acolo...eu am facut-o si nu mi-a fost prea bine, dar mi-am gasit timp sa stau de vorba cu mine, sa inteleg ce mi se intampla de fapt, sa aflu unde e problema...am realizat ca totul porneste de la mine...daca eu nu ma opresc, nu o sa ma opreasca nimeni...am limite, iar daca depasesc cu mult granitele...cu greu gasesc calea inapoi
si nu e chiar usor...chestia asta functioneaza step by step...azi esti ok, maine cazi din nou...dar daca inveti sa nu mai dai vina pe cauze exterioare, incet, incet iti revii...si functioneaza...cu mult efort...dar sigur

de fapt...

imi dau seama ca sunt un copil rasfatat...
ca acum vreau...si mai tarziu nu...iar peste ceva timp vreau din nou
mai stiu ca ma doare cand imi e ranit orgoliul...
plus...in mintea mea totul se-nvarte mereu...ma pierd in detalii
...si...azi sunt realista...iar maine nu
tot asa o tin mereu...ma invart si eu...unde?...habar nu am
...dar ciudat, imi place...nu ma plictisesc
ghici ce?...cel putin acum...totul pare a fi ok...
pana cand?...clar...pana se invart iar gandurile
deci...punct, si de la capat.

...

nu fa aia, nu fa nici aia, nu fa cealalta..."pentru ca nu e bine"...mereu aud lucrurile astea...
la un moment dat cei din jurul nostru se cred stapani pe viata noastra, iar pe de cealalta parte noi facem la fel...ce-i drept suntem foarte buni in a da sfaturi...
eu sunt de parere ca pana cand nu ma dau singura cu capul de perete...nu ma pot convinge ca s-ar putea sa ma doara
m-am saturat de sfaturi gen..."nu arata ceea ce simti pentru ca o sa pari o fraiera"...eeei bine NU...in ziua de azi toti sunt puternici, nimeni nu sufera, sentimentele nu mai conteaza...nu zic ca e bine sa aratam toti ca niste zombie in suferinta...dar totusi de piatra nu suntem...desi incercam.
m-am hotarat sa nu mai fiu o lasa...sa spun ceea ce simt...pana la urma nu pierd nimic...si daca da...imi asum riscul
sentimentele pozitive merita sa fie aratate, indiferent daca sunt apreciate sau nu...cred ca te eliberezi oarecum
...si in legatura cu sfaturile...nu ma costa nimic sa le ascult...unele pot fi subiective, altele nu...dar de viata mea...depind in cea mai mare masura EU...

sssst...tacere

azi imi strig tacerea, as vrea sa spun atatea...si totusi tac, imi e prea frica...
dar inauntru imi urla sufletul...nu pot sa-l ajut...de fapt nici nu stiu cum...daca am sa-l ranesc mai tare?
oare e lipsa de curaj sau realitatea care ma opreste?...nu stiu...probabil pendulez intre doua limite...
...dar am obosit...in capul meu se invart mereu aceleasi idei...nu le mai suport, insa nu le pot da drumul...nu vreau ravagii...nu, nu si iar nu...sunt dependenta de interzis...

Really real

Citeam azi un articol interesant...despre cum defectele ascunse in subconstientul ne iau mereu prin surprindere, ne induc in eroare, ne fac sa gresim...
in general noi traim supusi sinelui, cel care mereu vrea ceva, care nu se satura niciodata si nu are limite...dar totusi il controlam oarecum...
mi s-a parut interesanta notiunea de "moarte psihologica" in ideea ca uneori trebuie sa meditam profund, sa incercam sa ne cunoastem defectele si sa murim pentru o clipa pentru a ne renaste intr-o lume in care puterea subconstientului este eliminata de catre constient...
pfff...oare cati reusesc sa faca lucrul asta?...intr-o lume in care eu vreau, el vrea, noi vrem...autorul mai zice ca la ora acuala 97% din umanitate este subconstienta...grav atunci...oamenii nu mai au timp de ei, traiesc doar pentru acel Eu mereu infometat.
"Trebuie sa fim nemilosi cu noi insine si sa face disectia propriei vieti cu extraordinarul bisturiu al autocriticii"...cam greu cred...dar nu si imposibil...cred ca viata e mult prea reala...si cere acelasi lucru de la noi...realism.

ea...

azi simte nevoia sa-i multumeasca...se simte altfel, incostient i-a intins o mana de ajutor, chiar daca...
nu poate sa simta lucruri urate pentru el...chiar daca a incercat...il apreciaza asa cum este sau cel putin partea pe care a cunoscut-o...
pastreaza doar amintiri frumoase, atat i-a ramas...n-ar avea rost sa le acopere cu dezamagiri si regrete...
cel mai important...a inceput sa vada viata altfel, a realizat ca a primit o palma care de fapt a meritat, s-a trezit...
si inca ii e greu...a trecut ceva timp, dar mai stie ca o sa se stinga totul, nu astazi, nu maine, dar intr-o zi...
inca ceva...ii e tare dor, nu intelege "cum?", "de ce?"...dar asta simte

azi...

azi e doar durere, e chin, e nepasare, e frica, e indiferenta...e nimic
...si eu imi beau cafeaua la 12 noaptea...e inconstienta.
si strig, urlu...dar aceeasi tacere.
azi imi e dor de mine...nu stiu unde sa ma gasesc.
azi imi e dor de tine...nu are rost.
azi e la fel...
maine...nu se anunta schimbari
...si eu...tot pe nicaieri...