a kind of story...

...e despre un el si o ea...sau mai bine zis despre ea...
e ciudata povestea...ea era cam rasfatata, simtea mereu nevoia de a fi protejata, de a i se acorda atentie...asa o obisnuise ceilalti...
...si intr-o zi o particica din viata ei s-a daramat...cand abia o construise...mda...nu erau rezistente structurile...iar ruine...
...acum?...ce era de facut cu ruinele acelea...a lasat un timp sa se astearna praful...dar prea putin praf ca sa le acopere...trebuia sa faca ceva...incerca sa construiasca ceva mai mic...ceva care sa tina...o prietenie...asa i se putea acorda atentia cu care era obisnuita, fara nimic in plus, i-ar fi fost mai usor...fara sentimentul acela de parca ar fi avut vreo vina...insa cand incerca sa puna cate o caramida...cadea imediat...
...cum nu avea vre-un rost...a renuntat repede...nu ar fi fost inteleasa...sau de fapt da...dar total opus fata de ceea ce incerca ea sa faca...
...ruinele au ramas acolo, fac parte din viata ei...dar asta...pana cand o sa gaseasca o alta modalitate sa reconstruiasca ceva din ele si un arhitect bun care sa o ajute...

...cat de dur ne loveste viata asta uneori...si cand vin...vin toate gramada.
Si ce facem?...dam vina pe acel destin nemernic care isi baga nasul peste tot...
Insa daca te uiti in urma si analizezi ce ti s-a intamplat realizezi ca ai simtit din timp ca urmeaza sa ti se intample ceva naplacut...dar cum nu ai stiut sa te opui suferintei...ce e de facut?...dai vina pe destin, incepi sa-ti plangi de mila, sa plangi, sa te rogi pentru o minune...si minunile...ghici ce?...nu exista, ele sunt asteptate doar de oamenii slabi...care nu fac nimic pentru a-si rezolva problemele, se agata de acea speranta de la "Dumnezeu"...
si ce faci?...astepti si iar astepti...oare?
Nimeni mai bine ca noi nu ne va ajuta...doare cand gresesti, cand primesti o palma din plin...cand te agati de lucruri instabile, dar trebuie sa gasesti o cale sa treci peste...nu trebuie sa ne cautam puncte de sprijin in altii...ne avem pe noi...
hmmm...am realizat ca ma am pe mine...mi-a luat ceva timp...si e ok
...azi zambesc:)

...remember me

"Whatever you do in life will be insignificant, but it's very important that you do it, because nobody else will..."...cred ca m-am uitat de 10 ori la finalul filmului astuia..."insignificant"...nimic din ceea ce faci nu e nesemnificativ, de fapt cam despre asta e vorba in film.
Pfff...cred ca azi am avut o zi cam tampita...iar sunt pe dos...si ce importanta ar avea sa faci lucruri nesemnificative...doar pentru ca nimeni nu o sa le faca?...mda...cate as vrea sa fac, cate as vrea sa spun...dar ce rost ar avea?...nu pot face doar ce imi dicteaza eul...aiurea...uneori detest realitatea...dar cel putin ea te tine pe o linie de plutire.
Si cat mi-as dori sa fac unele lucruri...dar apoi ma gandesc..de ce?...pentru ce?...cu ce rost?...probabil nici unul imi zic apoi...
Acum as vrea sa...
Dar nu...

Drum liber?

Noi oamenii suntem fiinte extraordinare...construiti din carne si sange...dar totusi atat de fragili...am putea fi zdrobiti intr-o secunda in mii de bucati.
Insa pe de cealalta parte avem ceva cu totul si cu totul special...un psihic din fier...putem indura multe, chiar mai multe decat ne-am fi imaginat.
De cate ori nu ai zis?..."Gata...eu nu mai pot!!!"...si totusi ai mers mai departe?
Putem rezista in fata multor obstacole...ce-i drept mai atingem si pamantul...dar intr-un fel sau altul ne ridicam...
De multe ori in viata asta avem parte de momente decisive...cand trebuie sa alegem un drum...insa evitam...ne privim pe noi insine cu frica. Si cat de greu ne e sa renuntam la ceea ce cunoastem...sa alegem necunoscutul...uneori e prea greu sa spunem..."Cam asta e...pe aici mi-e drumul."
De cele mai multe ori ne invartim in jurul unei decizii...si incep intrebarile..."Cum va fi daca?"..."Daca gresesc?"..."Si dupa?"...Cred ca avem nevoie de curaj...cheia e la noi...dar totul depinde de imprejurari, depinde de cat ne apreciem pe noi insine, de cat de mult vrem sa avansam...dar depinde de prea multe ori de altii...